Bugul HTC de localizare, cauzat de Google Maps?
E un bug de care probabil că s-au lovit toţi utilizatorii de telefoane HTC cu interfaţa Sense: în ceasul principal, ca şi în aplicaţia HTC de Meteo, nu este detectată locaţia în care te afli. Apare “Current Location” sau “România”, în loc să zică în mod clar “Bucureşti”, “Sinaia” sau “Bolintin-Vale”. Eh, încep să cred că de fapt ne-am făcut-o cu mâna noastră prin editările din Google Maps.
Google MapMaker este softul online cu care se editează hărţile din Google Maps. Dacă daţi acolo o căutare după România, veţi vedea că cineva a tras un chenar peste întreaga ţară, a potrivit cât de cât forma graniţelor şi l-a botezat România. Aşa se face când vrei să delimitezi zone geografice mari, inclusiv țări.
Iată cum apare pe telefonul meu mobil locaţia curentă. Sunt în Bucureşti, dar apare România oriunde m-aş duce prin ţară. Acesta e bug-ul de care vorbesc, de care mă intreba și un cititor aici.
Iată şi chenarul de care vă spuneam, aplicat peste toată ţara (am dus mouse-ul pe cuvântul România din tab-ul din stânga pentru a-l afişa). Vedeţi în Delta, acolo unde am încercuit eu cu roşu, o zonă neacoperită de acel chenar? Acolo se afla localitatea Sfântu Gheorghe, unde am stat în ultimele două zile pentru a testa noua cameră foto Sony. Click pe imagine pentru varianta mare.
Dau un zoom pe acea zonă, duc iarăşi mouse-ul pe cuvântul România şi se confirmă că acel chenar (zona mai închisă la culoare) nu cuprinde şi Sfântu Gheorghe. Pentru Google Maps, acea localitate nu face parte din România.

Cum îmi apărea locaţia pe telefon, atunci când eram în Sfântu Gheorghe?
QED.
Alte argumente în sprijinul teoriei mele: nu e un bug apărut odată cu un firmware nou sau cu un telefon nou. Aveam HTC Hero, localizarea mergea perfect, mă găsea inclusiv în cele mai mici localităţi şi sate, până într-o zi când n-a mai mers. Cred că de fapt a fost ziua când Google MapMaker a salvat editările şi le-a transferat în Google Maps, iar widget-ul HTC de acolo îşi ia informaţia.
Cum s-ar putea repara? Văd două posiblitati:
- HTC reface modul de colectare a locaţiei. Probabil trebuie luată din alt layer decât cel de ţară. Alte widgeturi şi aplicaţii de Android (precum WeatherBug sau SnowStorm) o găsesc corect, deci se poate.
- Se reface harta din Google Maps (că de aici cred că a pornit problema). O edităm noi în MapMaker, convingem un moderator să şteargă acel layer, nu ştiu, dar încerc să aflu.


Update-ul care să ducă HTC Hero la Android 2.1 era aşteptat din februarie, când eu ziceam că sigur HTC va întârzia şi îl va lansa prin martie. Mi-au înşelat total aşteptările: nu doar că l-au amânat imediat pe sfârşitul lui martie, făcându-i pe mulţi să afirme că probabil asta va însemna “early April”, ci acum au anunţat că noul firmware va fi lansat pentru europeni tocmai în iunie, în cel mai bun caz. Se pare că le e mai simplu să scoată pe piaţa 5 telefoane noi decât să facă un update de soft la unul existent. Luaţi-vă
Nexus One, pe de altă parte, telefonul vândut chiar de Google, a fost dezasamblat încă de la lansare şi în el s-a descoperit un chip Broadcom care integrează wireless a/b/g/n, Bluetooth 2.1 şi transmiţător şi receptor FM. Telefonul avea activat doar wireless b şi g şi se aude că în Android 2.2, care urmează să apară, vor fi activate toate funcţiile chipsetului, adică şi wireless N-ul şi transmiţătorul FM. Mai mult, nişte experţi în de-ale telefoniei au instalat pe Nexus One drivere updatate şi au reuşit să activeze şi să facă funcţională conexiunea wireless-N, deci merge. Chestia asta mă interesează în mod direct pentru că acelaşi chip Broadcom este şi în HTC Desire-ul pe care l-am cumpărat, deci sunt mari şanse ca pe viitor să suporte şi reţelele wifi de tip N. Bine, dacă o să aşteptăm ca HTC să-l updateze, cred că ne apucă anul viitor… [
eMag vinde de vreo 2 săptămâni telefonul
Că tot veni vorba de Desire, am primit cu al meu încă o confirmare a faptului că interfaţa HTC Sense merită banii. E vorba de integrarea cu serviciile sociale, care erau prezente şi pe Hero, dar aici e dusă un pas mai departe. Pe scurt, poţi lega orice contact din telefon de contul respectiv de pe Facebook, Flickr şi Twitter. Telefonul ia automat de pe acele site-uri fotografia persoanei, ba chiar poţi alege pe care să o utilizeze, dacă sunt mai multe. Chiar şi numele contactului îl poţi alege dintre cele introduse pe acele site-uri şi îţi apar şi mici notificări de câte ori face un update de profil, iar de pe Facebook ia data naşterii şi o adăugă în calendar. Pentru genul acesta de integrare afirm că îmi place interfaţa Sense, nu doar pentru că include un ceas frumos cu meteo actualizat lângă el. E chiar mișto să ai automat fotografie la contacte și să vezi simplu și rapid ce conexiuni există între un nume și diverse conturi de pe Internet.
A apărut
radu [at] mobbi [punct] ro

