HTC Magic la eMag

Magic e al doilea telefon cu Android (sistemul de operare Google pentru telefoane mobile) scos de HTC, numit şi G2, după ce primul model, Dream G1, a avut succes mărişor prin străinătate. Din câte ştiu, Magic urma să fie vândut în exclusivitate de Vodafone prin Europa şi spre deosebire de G1, e construit mai bine, dar nu are tastatura reală qwerty sub ecran.

Azi am văzut că e şi în oferta eMag [Magic la 1950 lei], chiar dacă “disponibil la comandă”. Surprinzător pentru politica de preţuri a eMag-ului, pare a fi la cel mai bun preţ de pe piaţă. Prin compari.ro şi pe alte magazine mari e ceva mai scump. Specificațiile sale sunt foarte bune, are și ecran capacitiv dar cu neajunsul că acesta e doar la 320×480 pixeli, în rest totul e “la zi” [detalii pe GSMarena].

Pagina 3 din 3123