Review HTC Desire S – un nou rege al telefoanelor

HTC Desire S este cel mai nou telefon “pentru marele public” al taiwanezilor şi se lansează oficial acum în aprilie, eu făcând review-ul (în premieră în România, din câte ştiu) pe o unitate puse la dispoziţie de HTC România. Spun “pentru marele public” pentru că dimensiunea de 3,7 inci a ecranului mi se pare cea mai potrivită pentru un smartphone şi sunt sigur că şi majoritatea cumpărătorilor consideră la fel, în timp ce modele precum Desire HD sau Desire Z sunt “de nişă” în viziunea mea (pentru cei care vor ecrane mari şi respectiv tastaturi culisante QWERTY).

Din titlu vă daţi seama cam unde va merge acest review şi care va fi concluzia lui: Desire S este cel mai bun smartphone de pe piaţă şi cu siguranţă va rămâne aşa multe alte luni. Asta înseamnă desigur că este şi cel mai bun telefon făcut până în acest moment de HTC şi un succesor demn al primului Desire. Merită pe deplin numele de “o nouă generaţie” şi ridică foarte sus ștacheta pentru alte modele viitoare.

Specificaţii: ecran 3,7 inci Super-LCD, Android 2.3.3 cu o nouă versiune a interfeţei Sense (2.1), carcasa metalică făcută dintr-o singură bucată, procesor la 1 GHz cu modul grafic de ultima generaţie, ambele Qualcomm (soluţia de pe Desire HD), 1 GB stocare internă şi 768 MB de memorie RAM, slot microSD, camera foto 5MP şi video 720p, wireless inclusiv N, DLNA, Internet hotspot, HSPA 14.4 Mbps, camera frontală VGA, baterie de 1450 mAh.

Hai să vedem de ce sunt aşa entuziasmat.

UNBOXING
Eu am avut o mostră de marketing, nu cutia retail finală, aşa că un singur lucru nu ştiu precis: dacă în pachet va fi inclusă şi o memorie microSD. Înclin să cred că da, pentru că toate telefoanele HTC au una. În rest în cutie am găsit handsfree-ul clasic al HTC-urilor, cu căşti mari şi jack audio, plus cablul de conectare de la microUSB-ul telefonului la PC şi încărcător de priză.

handsfree htc desire sincarcator htc desire S

CONSTRUCŢIE
Aici apare primul lucru ce mă încântă foarte mult la Desire S, un plus foarte mare. Carcasa aceasta unibody, adică făcută dintr-un singur bloc de metal ce este frezat în interior pentru a face loc chipurilor şi bateriei, este o chestie extraordinară. Soluţia nu este o premieră, fiind implementată şi pe HTC Legend şi pe HTC Mozart, dar pe primul nu l-am avut, iar la al doilea n-am remarcat cât de mişto este. Pe scurt, telefonul astfel făcut este foarte bine închegat, pare şi chiar este foarte solid şi cel mai important, nu trosneşte, nu se îndoaie, nu se deformează. L-am apăsat pe ecran, sus, jos, pe spate, am tras de el, dar niciodată nu se aude cel mai mic zgomot din el şi nu simţi că-i apeşi vreo componentă. Iată ce diferenţă imensă aduce lipsa unui capac de plastic de pe spatele telefonului, capac care la primul Desire mai păcănea din când în când atunci când îl strângeai în palmă.

lateral stanga htc desire Slateral dreapta htc desire sfrontal htc desire s

Asta nu înseamnă că nu se deschide. Mijlocul telefonului e făcut din metal, dar în partea de jos exista un capac mic din plastic solid şi care pare cauciucat atunci când îl simţi la mână, capac ce se scoate pentru a avea acces la baterie şi la slotul de SIM şi de microSD. Spre deosebire de primul Desire acum nu trebuie să scoţi baterie ca să umbli la SIM sau memorie, deşi e recomandat să o faci cu telefonul oprit.

capac htc desire s

Este mai mic decât primul Desire, un alt bonus important. Ecranul are aceeaşi dimensiune, 3,7 inci în diagonală, dar spaţiul de sub ecran este mai mic, fiind acolo doar butoanele capacitive de Home, Back, Menu şi Search specifice Androidului. Nu e vorba doar că a dispărut trackball-ul, ci au şi redus dimensiunea cablajului din telefon şi atunci n-a mai fost nevoie de o carcasă aşa mare. De aici şi din utilizarea aluminiului apare un alt motiv de bucurie: telefonul este foarte uşor, atât de uşor încât nu-l simţeam în buzunar şi din când în când trebuia să verific că-l mai am.

poza de familie desire, desire s si desire z
butoane capacitive htc desire s

Butoanele sunt perfecte. Cel de Power este cromat şi un pic ieşit din carcasa, nu aparent ca la prima generaţie, dar ieşit exact cât trebuie ca să-l apeşi uşor cu degetul, însă nu prea mult ca să se declanşeze accidental sau să “agaţe”. Cel de volum, de pe partea stângă, este un singur buton unitar destul de retras în carcasă, dar la fel de uşor de apăsat în timpul unui apel. Altele nu mai are.

Conectorul microUSB a fost mutat pe partea stângă, sub butonul de volum, iar sus lângă butonul de power mai este şi jack-ul audio.
jack audio htc desire sbuton power htc desire s

Pe partea frontală găsim grila cromată a difuzorului principal, care are în dreapta sa camera secundară şi în stânga senzorii de proximitate. În grilajul difuzorului este ascuns şi un mic LED de status ce se aprinde roşu sau verde după caz.
difuzor htc desire s

Pe spate în partea de sus are modulul foto de 5 megapixeli, cu un singur flash lângă el şi un difuzor extern (speaker-ul telefonului). Mai jos este doar sigla HTC-ului, cromată pe metalul carcasei.
spate desire smodul foto htc desire ssigla htc desire s

Ecranul, deşi LCD, este comparabil cu AMOLED-ul primului Desire. L-am pus unul lângă altul şi am observat că Desire S are albul mai alb (AMOLED-ul trage un pic spre roz pe Desire), iar culorile sunt saturate exact cât trebuie. Negrul nu este la fel de intens ca pe un AMOLED, dar diferenţa nu este sesizabilă prea ușor şi nici aşa de importantă.

Pe total, nota 10 la construcţie, care este perfectă, plus un bonus pentru cât de uşor se simte în mână şi în buzunar. Desire S face ca Nexus S să pară o jucărie ieftină dintr-un plastic subţire şi e mult peste orice alt telefon de acum.

Galerie foto suplimentară cu aspectul exterior găsiți aici și am făcut și o video-prezentare.

SOFTWARE
Android 2.3.3 e cea mai mare noutate software adusă de acest telefon, fiind şi prima oară când eu am văzut noul sistem de operare. În primul rând că este mai rapid decât Desire-ul original, dar cât din asta se datorează procesorului mai nou cu o generaţie şi cât noului sistem de operare nu cred că se poate afla exact. În orice caz, voi spune că noul Android aduce cu el şi un spor de viteză şi asta e cel mai important.

Mai aduce şi câteva modificări prin aspectul interfeţei. Pe HTC Desire S nu se văd atât de bine, deoarece el oricum utilizează o interfaţă proprie Sense UI (îmbunătăţită şi ea faţă de telefoanele curente). Am observat noul Android pe la sistemul de notificări, unde câteva pictograme sunt mai discrete şi mai rafinate ca grafică, precum cea de email nou. Cam asta ar fi de fapt noutatea mare adusă de Android 2.3, adică un aspect mai plăcut al pictogramelor şi a altor elemente din interfaţă.

Sense UI este mult îmbunătăţit şi asta mă bucură, eu fiind un fan al interfeţei făcute de HTC. În primul rând ecranul de notificări este împărţit în două tab-uri, unul cu notificări şi altul ce-ţi oferă acces rapid la pornirea şi oprirea wifi-ului, bluetooth-ului, gps-ului şi a celorlalte chipuri şi modemuri. Ecranul de notificări cuprinde şi o listă a celor mai recente aplicaţii rulate, aşa cum v-aţi obişnuit de la Desire HD şi Desire Z.
notificare htc desire s

Apoi, lista de aplicaţii a primul un update. Există trei tab-uri distincte, Toate Aplicaţiile, Frecvent şi Descărcate. Primul este evident ca rol, al doilea se populează cu aplicaţiile utilizate frecvent (nu mi-am dat seama şi dacă se şterg automat de acolo – n-a fost timp), iar prin al treilea tab ai acces direct la aplicaţiile instalate de tine din Market. Lista din primul tab este mult mai uşor de scroll-at, fiind introdusă o paginare a ei (dai de ea în sus şi se duce un număr predefinit de linii în sus) şi un slider care îţi arată cam unde ai ajuns în listă.
frecvent htc desire spaginare aplicatii htc desire s

Am mai văzut şi alte noutăţi mărunte prin tot felul de meniuri şi cotloane ale telefonului, o îmbunătăţire a unor widget-uri, adăugarea de mici efecte sonore la animaţiile meteo, parcă mai mulţi termeni pentru diversele fenomene meteo ce pot apărea, plus multe alte chestii minore pe care le-am descoperit într-un moment sau altul al butonării telefonului şi m-au făcut să exclam “ha, ce mişto!”.

HTC-urile vin cu un soft Flashlight, ce transforma blitz-ul camerei foto într-o lanternă. Softul e foarte util când pică lumină în bloc sau se strică becul din lift, de exemplu, aşa cum am păţit în ultima săptămână. Acum că Desire S are şi o cameră video frontală a apărut şi un soft numit Oglindă, care îţi deschide direct această cameră şi te poţi studia cum arăţi direct pe ecran. Oglinda modernă.

Desire S se poate conecta şi la htcsense.com, serviciul HTC de backup online şi locul de unde se mai pot descărca diverse sunete şi tapete, dar eu n-am făcut-o pentru că nu era al meu.

PERFORMANŢA
E cel mai rapid HTC de până acum şi mai mult de atât nu am ce zice. E mai rapid decât Desire HD pentru că are noul Android şi niciodată nu a încetinit şi nu s-a poticnit, nici măcar atunci când rula mai multe programe în background.

Ca o altă observaţie, bootează mult mai rapid şi sunetul HTC de iniţializare are un nivel discret al volumului, astfel încât nu mai deranjezi toată încăperea atunci când îţi porneşti telefonul.

Am rulat iGO şi a mers foarte bine, GPS-ul luând poziţie rapid. Wireless-ul a mers foarte bine, inclusiv conectarea la routerul N şi transferurile rapide. Angry Birds Rio a rulat perfect. Mai multe despre performanță şi rapiditate chiar nu am ce să zic. Scorurile de benchmark Quadrant sunt aici, pentru cei interesaţi.

Camera foto face fotografii decente. Nu e vreo îmbunătăţire majoră, dar nici n-am ce să-i reproşez.

Bateria ține ceva mai mult decât la Desire, dar în principiu tot la două zile îl încarci. Scoţi trei doar dacă îl lași în pace.

APELURI
Calitatea sunetului este foarte bună, iar vocea celor cu care vorbeam se auzea clară şi nemodificată. Nu fâșâie, nu face ecou. Speakerul extern este foarte bun, încât am pus telefonul pe bordul maşinii şi am vorbit normal şi am auzit foarte bine ce spunea cealaltă persoană. E la fel de bun ca şi pe Desire HD, primul HTC la care am putut zice că în sfârşit speakerul extern e de calitate şi poate fi utilizat fără probleme. Difuzorul pare mult mai puternic şi atunci când sună telefonul, fiind foarte uşor de auzit din buzunar, pe când la modelul anterior nu întotdeauna îi auzeam ringtone-ul.

CE-I DE BINE

  • Îmbunătăţiri la toate aspectele
  • Android 2.3 şi interfaţa Sense mai nouă
  • construcţie excelentă, carcasă de nota 10, pare uşor
  • performanțe foarte bune

CE-I DE RĂU

  • speram ca specificaţiile hardware să fie mai futuriste

CONCLUZIE
Am zis-o din titlu: Desire S este cel mai bun telefon de pe piaţă. Calitate foarte bună a construcţiei, Android 2.3 foarte rapid, specificaţii bune, dimensiuni ideale. E mult peste Nexus S şi alte telefoane nou-lansate şi nu cred că viitorul Galaxy S II va fi mai bun, mai ales că acela se adresează segmentului de 4,3 inci. Dacă vreţi un smartphone nou, Desire S este alegerea perfectă acum și va mai fi câteva luni.

Costă 1.999 lei la eMAG, include card microSD de 8 GB.

32 Responses to “Review HTC Desire S – un nou rege al telefoanelor”

  1. [...] scris şi publicat review-ul gigantic pe mobbi.ro şi vă invit să-l citiţi acolo, dacă sunteţi interesaţi. E primul review românesc al acestui [...]

  2. claus says:

    N-as vrea sa par mai troll decat sunt, dar se pare ca HTC a descoperit butonul de power model iPhone.

    Altfel, telefonul pare foarte interesant, mai ales pt ca are Sense peste Gingerbread. Pana apare pe piata insa cred ca noi ne vom juca deja cu combinatia asta pe Desire-ul vechi.

  3. Claudiu says:

    Saluat,

    Ai apucat cumva sa vezi si calitatea sunetului (auditiei) in casti ? (in special mp3) ?
    La vechiul Desire mi s-a parut mediocra (parere personala).

    Multumesc anticipat … si pentru celelalte raspunsuri ;)

  4. Radu says:

    @Claudiu: e la fel, desi eu n-am ureche fina sau ceva. Sfatul meu, daca asculti mult muzica, e sa investesti in niste casti mai bune, poti avea o surpriza. Eu aveam iPod Classic cu castile default si am luat niste Sennheiser de 200 lei, in-ear, smechere rau… o alta viata. Mi-a redeschis placerea ascultatului de muzica. Nu ai mai avea microfon, dar poate merita.

  5. Claudiu says:

    Stii cumva cand va fi disponibil in magazine si cam la ce preturi ?
    Multumesc.

  6. Radu says:

    Dupa jumatatea lunii, preturile nu le stiu. 2000-2200 de lei sper?

  7. claus says:

    Pe-acolo e Incredible S (~2000 lei), Desire n-ar trebui sa fie prea departe.

  8. Andrei says:

    “E mult peste Nexus S şi alte telefoane nou-lansate şi nu cred că viitorul Galaxy S II va fi mai bun, mai ales că acela se adresează segmentului de 4,3 inci.”

    Cu ce anume e mult peste SNS ?

  9. Radu says:

    La carcasa, interfata Sense, aspect mai placut/elegant, filmare 720p, plus ca mie imi place mai mult un 3,7inci decat un 4 inci.

  10. Andrei says:

    Oricum telefonul e de preferat sa-l tii in husa tot timpul cand nu-l folosesti, deci carcasa conteaza doar atunci cand il tii in mana. Unde e de preferat sa stea cat mai bine in mana. Carcasa lui SNS, avand un bump in partea anterioara, nefiind foarte lata si din plastic, se aseaza perfect in mana, desi are 4″.

    Sense vs stock Android ? Ma faci sa rad. Stock e de preferat oricand peste orice jeg de interfata 3rd party. Pe Sense sunt o multime de procese in plus adaugate DEGEABA, in total vreo 30+, fata de stock, unde ruleaza doar 10 procese in total. Ce faci cu toate procesele alea si idle battery time ? Iti zic eu: iti sug smartphone-ul de viata. Nu ma crezi ? Treaba ta. Joaca-te mai mult de cateva ore cu un SNS, tine-l dupa tine ca smartphone principal vreo 4-5 zile si vezi acolo management adevarat al juice-ului.

    Pe Desire S sunt instalate 56 de aplicatii din start. Pe SNS 29. Cu cele necesare ca sa ajungi la acelasi nivel de comparatie, 32 pe SNS. Ia compara. 56 vs 32 ? Care-ti surade ? Care are multe porcarii puse peste el ?

    Filmare 720p ? De curiozitate, cat de des filmezi cu smartphone-ul ? 3.7″ vs 4″ depinde de preferinte. Oricum, am precizat anterior, se tine foarte bine in mana, desi pare ca e mare.

    In schimb, o diferenta MAJORA mi se pare S-AMOLED vs S-LCD. Negrul se vede perfect in combinatie cu carcasa lui SNS. De multe ori nu stii unde se termina ecranul si unde incepe carcasa. Prefer oricand asta peste Sense + constructie HTC.

    PS: Aspect mai placut/elegant ? Si SNS cum e atunci ? Iar de bara aia lunga de la earpiece-ul Desire S ce zici ? Mi se pare ca iese mult prea mult in evidenta, nefiind in concordanta cu restul telefonului. Asa mai elegant era Desire. In niciun caz asta.

  11. Radu says:

    @Andrei: ma bucur ca te amuzi, e bine si asta. Se pare insa ca nu intelegi un principiu important aici: MIE imi place Sense UI si il consider util. Poate sa porneasca 100 de aplicatii, cata vreme imi eficientizeaza treaba si imi da informatia rapid si usor, il vreau. De asta am mers doar pe HTC pana acum si probabil de asta o voi face in continuare. N-am ascuns niciodata asta, ba chiar am sustinut mereu Sense UI, iar cum review-ul e facut de mine dupa mintea si preferintele mele, punctez bine acest lucru.

    “stock e de preferat oricand” – surpriza, nu.

    Nu filmez des, dar cand o fac prefer sa fie la o rezolutie mai mare, da.
    Cat despre cum se tine in mana si ce diferenta majora e AMOLED-ul fata de S-LCD, vezi ca primul Nexus S din Romania a ajuns la mine la review si l-am folosit cateva zile, tinut in mana si tot tacamul. Desire S este superior la cam orice capitol, punct.

    Primul Desire era elegant, dar era stricat de butoanele fizice de jos. Acesta are un design mult mai unitar. Nexus S este cam banal, cred ca am zis asta si in review. E negru si atat, cu toata textura aia de pe spate.

  12. Andrei says:

    “Desire S este superior la cam orice capitol, punct.” Pai zi unde. Doar pentru constructie ? Cu ce iti eficientizeaza treaba Sense ?

    “Poate sa porneasca 100 de aplicatii, cata vreme imi eficientizeaza treaba si imi da informatia rapid si usor, il vreau.”
    Wrong. El poate sa iti eficientizeze treaba cat vrea muschiuletul tau, dar daca rupe bateria in 2, degeaba o face.

    “vezi ca primul Nexus S din Romania a ajuns la mine la review si l-am folosit cateva zile, tinut in mana si tot tacamul.” Si ? Sunt unele review-uri direct de la lansare, 16 decembrie, chiar mai devreme. Nu abia peste 2 luni de zile. Puteam sa-l comand imediat dupa lansare si il aveam cu 2 luni inaintea ta, deci nu prea inteleg rostul argumentului. Bravo tie pentru review, dar asta nu schimba cu nimic situatia.

    “review-ul e facut de mine dupa mintea si preferintele mele, punctez bine acest lucru.” Exact. Tocmai asta e ideea de care nu tii cont. Un review nu trebuie sa fie subiectiv, ci obiectiv.

  13. Radu says:

    Sense: managementul contactelor, smart dialer, integrarea contactelor cu Facebook, widget-uri utile de agenda, diverse on/off, alt calendar mai frumos, ceasul cu meteo, fast boot, htcsense.com, htc locations cu harta sunt doar cateva care imi vin in minte acum.

    Bateria: pentru mine e suficient cat tine bateria cu Sense pe telefon. Nu ma deranjeaza sa-l incarc. Pe Nexus S tinea la fel bateria, asa ca nu e vreo scofala in plus.

    Review: bravo ca puteai sa-l cumperi. Nu ne masuram portofelele aici. Dar mai jos ziceai niste lucruri de parca eu n-as fi tinut niciodata in mana un Nexus S si ma luminai tu cat de marfa este. Dintre noi doi, eu sunt ala care a vazut ambele telefoane, nu tu.

    Subiectivitate: mult noroc sa gasesti un review obiectiv. Cand se va inventa un robot care scrie review-uri probabil, altfel orice in lumea asta, de la telefoane, laptopuri, masini, restaurante si ce mai vrei tu, sunt subiective. Intrebarea este daca ai incredere in ala de scrie review-ul sau nu, daca ti se pare ca gandeste la fel ca tine sau nu si din astea. Asa decizi pe ce review te bazezi. Nu-ti place al meu? Nici o problema! Nu trebuie sa fii de acord cu ce zic eu.

  14. Andrei says:

    Managementul contactelor ? Ce mare minune ai in plus pe Sense ? Daca vrei intr-adevar management stufos, poti gasi la aplicatii pe market garla.
    Smart dialer ? Asta da, ar merge.
    Integrarea contactelor cu Facebook ? Oricum mi se pare o porcarie totala Facebook si nu consider ca este prea corect sa vina preinstalat pe majoritatea telefoanelor, cand poate nu toata lumea doreste asa ceva. Tocmai deaia mi-e lehamite de integratorii care indoapa telefoanele in prostie cu aplicatii pe care poate eu nu le vreau. Si fii sigur, nu doar eu sustin ideea asta.
    Ai widgeturi de agenda mult mai stufoase pe market, care arata chiar bine.
    Ai diverse on/off pe market, o sumedenie dintre care sa tot alegi.
    Calendarul mie imi place mai mult pe SNS. Are si structurate informatiile mult mai bine.
    Ceas cu meteo ? Probabil te referi la widget. Ai pe market destule care imita cel din Sense. Si o fac chiar bine.
    Fast boot ? Compara-l cu SNS.
    Htc locations ? Again, mi se pare useless.

    “Dintre noi doi, eu sunt ala care a vazut ambele telefoane, nu tu.” Nu mai fi atat de sigur.

    In incheiere, data viitoare reformuleaza-ti ideea in felul urmator:
    “Din punctul MEU de vedere, Desire S este cu mult peste SNS.” Nu o preciza ca si cand ar fi adevarat din punct de vedere obiectiv. E o mare diferenta. Din prisma ta, intr-adevar, poate Desire S este peste SNS. Dar asta nu implica automat faptul ca este un adevar general valabil. Mare grija la formulare.

  15. Radu says:

    Tu nu vezi ironia in faptul ca-mi spui ca Sense incarca memoria si deschide multe procese, dar apoi imi recomanzi sa bag din Market mai multe aplicatii care sa faca acelasi lucru? Eu prefer una singura, ca sa nu depinde de 10 producatori micuti care azi fac soft si maine poate nu, prefer ceva unitar ca design, prefer experienta HTC-ului, mecanismul lor de testare si asigurare a calitatii, faptul ca sunt direct interesati de feedback si imbunatatirea a tot ce fac pentru ca de acolo vin banii si tot asa.

    Nu trebuie sa precizez “din punctul MEU de vedere”. Aia se subintelege la orice fraza din orice review scriu de orice om/site de pe planeta. Nu exista obiectivitate cand analizezi cum ti se pare ceva, decat daca e placa video si-i faci benchmark-uri.

    Raman destul de sigur ca nu le-ai vazut pe ambele :P

  16. [...] Cum spuneam şi eu, un telefon excelent. Review-ul meu este aici. [...]

  17. [...] S, cel mai bun smartphone al momentului, e in stoc la eMAG si costă 1.999 lei la eMAG, include card microSD de 8 GB. Profitați cât se [...]

  18. dann says:

    de htc sensation ce parere ai? e ceva mai performant ca si desire s.

  19. Radu says:

    O fi, dar e prea mare pentru mine. Nu ma atrag modelele de 4,3 inci.

  20. Emil says:

    Stie cineva un magazin online bun pentru accesorii HTC Desire S?

  21. Marius says:

    daca poti sa ma ajuti si pe mn cu o comparatie LG optimus 2X vs HTC desire S

  22. gazz says:

    Salut,

    Ce ne poti spunde de “Grip of Death”?
    http://forum.xda-developers.com/archive/index.php/t-1036357.html

    Cit este adevar in povestea asta? Exista pierdere de semnal? Unde e ea mai pronuntata, pe WiFi sau 3G?

    Multumesc.

  23. Radu says:

    @gazz: Cam nimic. Eu n-am avut nici o problema cu telefonul. Calitate impecabila la apeluri, legatura de date a fost stabila si pe 3G si pe WiFi. E drept ca l-am testat doar in oras, unde semnalul este puternic si o eventuala scadere a sa n-ar avea impact, dar am fost si in cladiri si zone inchise si totul a fost normal.

    @Marius: Desire S este un telefon bun la toate capitolele. LG Optimus 2x este excelent daca vrei sa te joci si sa te uiti la filme pe telefon, deoarece are ecran mare si hardware perfect pentru asa ceva, inclusiv pt iesire HDMI catre televizor. Cam asta e ideea.

  24. dan victor says:

    pt gazz:am telefonul de vreo saptamana,intradevar are acea problema legata de pierderea semnalului wi-fi daca ti mana pe capacul din spate unde e camera foto.dar in orice pozitie l-am folosit{normal sau landscape),nu prea atingi acel capac.in rest absolut nici o problema.
    pt andrei:am asteptat si eu nexus s,dar cand l-am vazut ,mare dezamagire,e urat de nu se poate,nu are nici o forma,mare,negru,lucios.nu ma incanta cu nimic marimea ecranului.
    pt mine un smartphone ideal,nu l-as schimba pe nimic altceva,si am avut in mana si le-am butonat destul,si iphone4,si galaxy s2,si lg optimus 2x,nu m-au impresionat per total cu nimic mai mult decat desire s,iar daca vorbim de calitatea de fabricatie si a materialelor,htc is the best.

  25. norex says:

    am telefonul de vreo luna si sunt foarte incantat de el dar…intotdeauna e un “dar”: la mine se manifesta “grip of death” cand il tin in pozitia landscape, imi scade semnalul wireless pana la o liniuta sau chiar dispare si se cupleaza 3g, nu exista aceasta problema cand sunt conectat doar la transferul de date. O alta problema ar fi faptul ca mi s-a mai luat vopseaua de pe carcasa metalica in unele locuri. Si o chestiune care nu ma satisface este ca nu pot sa maresc dimensiunea caracterelor atat cat mi-as dori. Imi poate recomanda cineva vreo aplicatie in sensul asta? multumesc frumos!

  26. Daniel says:

    Un review excelent, multumesc pentru asta.
    Ieri l-am comandat de la Orange si de abia astept sa ajunga in mainile mele.
    Sunt sigur ca am facut alegerea corecta :)

  27. Radu says:

    Pai sa ne spui cum este!

  28. simion costin says:

    Am un desire de 2 zile , este in engleza exista vreo aplicetie ceva sa am meniul in romana ?

  29. Radu says:

    Poate noul update la Android 2.3 sa adauge romana, altfen nu ai ce face. Sau un ROM modificat de pe un model romanesc.

  30. simion costin says:

    SE POATE INSTALA IGO PE HTC DISIRE ? IN ROMANA ? MULTUMESC

  31. Ionut says:

    Buna ziua,
    Am tot citit ca acest telefon are pierderi ale semnalului wireless daca se acopera cu mana capacul din spate.
    Este adevarat?

  32. Radu says:

    NU mai mult decat alte telefoane si nu m-a deranjat niciodata in timpul testului

  33. Dia says:

    Buna tuturor, eu mi-am luat ieri un htc desire S, insa cand am ajuns acasa orice cartela puneam imi zicea retea inexistenta a patit cineva asa ceva? as putea face ceva in sensul asta? nici pe net nu pot intra pt ca nu recunoaste cartela vreau totusi sa ma folosesc de el… astept un raspuns cat mai repede daca ma poate ajuta cineva…poate trebuie facuta o setare sau ceva. Multumesc anticipat!

  34. Daniel says:

    Folosesc telefonul de vreo 2 luni, pot spune ca sunt foarte multumit de el. se misca foarte bine si nu am avut nici o problema cu el.
    Am reusit sa il rootez si sa instalez alte ROM-uri pe el. Momentan are 2.3.5 si sense 3.0. Bateria tine cam 2 zile in regim de folosire normala.
    Pierderea semnalului de wifi nici nu am observato pana cand nu am citi undeva ca are aceasta “problema”.

    PS. Nu merita~ sa~ dai bani pe iCrap-uri :)

  35. Bogdan says:

    Abia 1k in quadrant? Cam putin. Desire s’ul meu stock scoate 1800+ cu aplicatii puse si android 2.3.3. fara root sau OC.

    @comparatia nexus s vs desire s > desire e superior ca si calitate constructie, memorie ram, felul cum se aseaza in mana. Nexus se simte ca un telefon ieftin luat din targ. Are mult prea mult plastic, iti e frica sa il strangi in palma, nu are slot sd si e mai scump decat htc desire s. Ah, da…sense ui e cea mai buna interfata dupa parerea mea :D

Spune-ți părerea